Menu
logo mic

CASA CORPULUI DIDACTIC CLUJ

   

Concurs interjudețean de orientare în carieră „Ce voi deveni? Cum voi deveni?"

                    

Scurt istoric al proiectului „Educaţia pentru informaţie în mediul rural defavorizat” la nivel naţional

Proiectul bilateral „Educaţia pentru informaţie în mediul rural defavorizat” a debutat  în vara anului 2000, ca rezultat al unui parteneriat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Ambasada Franţei la Bucureşti, prin Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală.

Scopul proiectului a fost crearea de Centre de Documentare şi Informare (CDI ), după modelul francez, în unităţi şcolare din mediul rural defavorizat, cu adaptările necesare  la realitatea socio-economică şi educativă românească.

Obiectivele generale ale proiectului:
1. Promovarea unei pedagogii inovante, care dinamizează şi modernizează parcursurile pedagogice tradiţionale, transformând atitudinea faţă de învăţare.
2. Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de învăţare în general
3. Favorizarea muncii în echipă
4. Asigurarea accesului liber la informaţie şi cultură a tuturor tinerilor şi a membrilor comunităţii locale
5. Stăpânirea tehnicilor de informare şi comunicare în educaţie
6. Formarea cetăţeanului conştient şi autonom, adaptat la lumea actuală prin
intermediul vieţii şcolare
7. Egalitatea şanselor elevilor din mediile rural şi urban

Instituţiile implicate în proiect:

  • Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România
  • Ambasada Franţei la Bucureşti prin Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală
  • Inspectorate Şcolare Judeţene
  • Case ale Corpului Didactic
  • Unităţi şcolare
  • Consilii Judeţene şi locale
  • Primării

Etapele desfăşurării proiectului:

Etapa I(de pilotare, 2000 – 2001):

  • 13 CDI în 6 judeţe (Alba, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Maramureş, Neamţşi Sibiu);


Etapa a II-a (de extindere 2002):

  • 32 CDI (18 CDI în cele 6 judeţe menţionate anterior) şi 14 CDI în 7 noi judeţe: Bacău, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Olt, Suceava, Vaslui;


Etapa a III-a (2003): 231 CDI, astfel:

  • 60 CDI în judeţele cuprinse în proiect în etapa I (câte 10/judeţ);
  • 48 CDI în judeţele cuprinse în proiect în etapa a II-a (10 în Bacău şi câte 6 în restul judeţelor);
  • 123 CDI în 18 noi judeţe: câte 11 CDI în judeţele Covasna, Harghita, Mureşşi câte
  • 6 CDI în judeţele: Arad, Argeş, Braşov, Călăraşi, Caras-Severin, Cluj, Covasna, Galaţi, Gorj, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Satu-Mare, Timiş, Tulcea, Vrancea;


Etapa a IV-a (2004):

  • 84 CDI în judeţele cuprinse în proiect în etapa I (câte 15/judeţ în judeţele Alba, Bistriţa- Năsăud, Sibiu şi câte 13/judeţ în Botoşani, Maramureşşi Neamţ);
  • 60 CDI în judeţele cuprinse în proiect în etapa a II-a (10 în Bacău şi Hunedoara şi câte 8 în restul judeţelor);
  • 123 CDI în judeţele din etapa a III-a: câte 9 CDI în judeţele Covasna, Gorj, Harghita, Mureş, 8 în judeţul Tulcea, 7 în judeţul Arad şi câte 6 CDI în judeţele: Argeş, Braşov, Călăraşi, Caraş- Severin, Cluj, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Satu-Mare, Timiş, Vrancea;
  • 55 CDI în 11 noi judeţe: Bihor, Brăila, Bucureşti, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Sălaj, Teleorman, Vâlcea (câte 11/judeţ).


Etapa a V-a (2006): câte 8 CDI în fiecare judeţ.

Etapa a VI-a (2006): câte 2 CDI în fiecare judeţ cu finanţare M.Ed.C. pentru amenajare şi dotare.

Etapa a VII-a (2007): câte 10 CDI în fiecare judeţ cu finanţare M.Ed.C. pentru amenajare şi dotare.